Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Misiunea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană

A A A

Cooperarea sectorială

TRANSPORTURI

 

Priorităţile R. Moldova pentru cooperarea cu UE în domeniul transporturilor vizează în linii mari crearea condiţiilor necesare pentru integrarea în piaţa internă a UE (prioritare fiind sectorul aviatic şi cel al transportului rutier), inclusiv prin obţinerea sprijinului în dezvoltarea şi modernizarea sectorului. 

 

Dialogul purtat în vederea realizării acestui obiectiv se desfăşoară în paralel pe mai multe dimensiuni: 

 

În plan bilateral

 

În cadrul Acordului de Asociere RM – UE, a fost inclus un capitol separat destinat cooperării în domeniul Transporturilor, care prevede următoarele obiective: 

  • dezvoltarea sistemelor de transport durabile; 
  • promovarea operațiunilor de transport eficiente, desfășurate în condiții de siguranță și securitate, precum și interoperabilitatea sistemelor de transport;
  • consolidarea interconexiunilor de transport.

 

Progresele obținute pe segmentul transporturilor sunt evaluate anual în cadrul Clusterului pentru energie, transporturi, mediu, politici climatice şi protecţie civilă, instituit în baza Acordului de Asociere RM – UE. 

În 2012 a fost semnat Acordul privind Spaţiul Aerian Comun European între RM şi UE în vederea:

  • obținerii accesului liber la piaţa UE, astfel RM angajându-se să asigure condiţii de concurenţă şi să respecte norme, cum ar fi în materie de siguranţă și securitate, management al traficului aerian, aspecte sociale şi de mediu; 
  • extinderii oportunităţilor oferite pentru consumatori și companiile aeriene, inclusiv prin dezvoltarea reţelelor de transport aerian menite să ofere servicii aeriene de calitate.

Implementarea prevederilor Acordului dat sunt analizate de către comitetul mixt RM-UE în domeniul aviației, care se reunește odată în an.

 

În plan multilateral 

 

Experţii RM participă activ la lucrările Panelului pentru Transporturi, lansat în cadrul Parteneriatului Estic. 

 

În cadrul acestuia au fost iniţiate discuţiile privind integrarea în piaţa internă de transport a UE, inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii care ar permite o conexiune adecvată la Reţeaua Trans-Europeană de Transport (Trans-European Transport Network – TEN-T). În rezultat, pe 24 noiembrie 2017, în marja Summit-ului Parteneriatului Estic, desfășurat la Bruxelles, a fost semnată înţelegerea de nivel înalt privind extinderea rețelei trans-europene de transport în Republica Moldova.

 

Conform Planului indicativ investițional în rețelele TEN-T, elaborat de Comisia Europeană şi Banca Mondială, pentru conectarea RM la reţeaua TEN-T este necesară implementarea a 17 proiecte în valoare de cca 917 milioane de euro. Din totalul proiectelor, 12 sunt prevăzute pentru reabilitarea și reconstrucția drumurilor, un proiect este destinat căilor ferate și unul pentru dezvoltarea infrastructurii în Portul Internațional Liber Giurgiulești. De asemenea, se planifică crearea a 3 centre logistice la Bălți, Chișinău și Giurgiulești. 

 

Asigurarea conexiunii țării noastre la reţeaua TEN-T se planifică până în 2030, proiectele urmând să fie finanţate din bugetul naţional, cu sprijinul parţial al UE, instituţiilor financiare internaţionale și companiilor private. 

 

ENERGIE

 

Conform Strategiei energetice până în anul 2030, RM şi-a stabilit opţiunea clară de integrare în piaţa internă de energie a UE. Participarea RM la Tratatul Comunităţii Energetice, inclusiv prin semnarea în iunie 2017 a Acordului privind condiţiile de interconectare a sistemului energetic al RM cu sistemul energetic al Europei continentalele, adică la sistemul ENTSO-E (termenul de implementare fiind 6 ani) şi eventuala aderare la ENTSO-G, reprezintă o dovadă a acestui deziderat. 

 

Procesul de armonizare legislativă este facilitat de participarea RM la Tratatul Comunităţii Energetice. Prin aderarea la Tratat, RM s-a angajat să implementeze pachetele energetice II şi III, pentru cel din urmă obținându-se o derogare până în 2020 de la termenul stabilit în partea ce ţine de separarea activităţilor de transport de cele de producere şi furnizare pe piaţa de gaze (art.9, Directiva 2009/73 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale).

 

De asemenea, în octombrie 2015 RM a aderat la Iniţiativa de conectare a reţelelor de gaze în Europa Centrală şi de Sud-est (CESEC), lansat în februarie 2015, urmărind scopul de a ajuta la îmbunătăţirea climatului investiţional în ţările UE şi statele membre ale Comunităţii Energetice, prin crearea unui cadru stabil de reglementare şi de piaţă în sectorul gazelor naturale. În vederea consolidării securității energetice, în septembrie 2017 RM a susținut extinderea ariilor de activitate ale CESEC pe segmentul de energie electrică, eficiență energetică și energie regenerabilă, document însoțit de un Plan de Acțiuni cu măsuri și proiecte energetice prioritare pentru îmbunătățirea pieței de energie electrică și consolidarea securității energetice. Printre proiectele energetice de infrastructură se regăsesc:

  • Asigurarea interconectării asincrone între Sistemul Energetic al RM (Vulcănești) şi Sistemul Energetic al României (Isaccea) prin construcția unei stații noi de tip back-to-back la Vulcănești (MD) și a liniei electrice de înaltă tensiune - LEA 400kV Vulcănești (MD) - Chișinău (MD);
  • Extinderea interconectorului de gaze Iași-Ungheni către Chişinău cu o capacitate anuală de 1,5 mlrd. de metri cubi de gaze pe an (prima fază a proiectului de construcție a gazoductului Ungheni-Iași și a stației de măsurare a gazelor, fiind dată în exploatare la 27 august 2014);

 

Un pas important în consolidarea securităţii energetice a statului îl constituie semnarea de către operatorii naționali de transport și de sistem a Memorandumul de Înțelegere privind asigurarea fluxului invers în sistemul de gazoduct transbalcanic.